17.05.2020 Sf. Liturghia din duminica samarinencii.
17.05.2020 Sf. Liturghia din duminica samarinencii.Pericopa evanghelică citită astăzi la Sfânta Liturghie, ne înfățișează momentul de convorbire a lui Hristos cu femeia samarineacă, care venise să ia apă de la fântâna lui Iacov.
Femeia Samarinencă este un model de mărturie a lui Hristos. Această femeie care aduce o cetate întreagă să-L vadă pe Iisus lucrează pentru Taina Bisericii. Apa cea vie, Harul mântuitor îi schimbă viaţa şi o face mărturisitoare a lui Hristos Mesia şi o face misionară aducând o mulţime de oameni la Hristos şi apoi pe Hristos în cetatea Sihar unde a stat două zile la aceşti samarineni care în general erau dispreţuiţi de iudei. Vedem aşadar că Evanghelia de astăzi este o Evanghelie a iubirii milostive a lui Dumnezeu, a Harului ceresc mântuitor, a Apei celei vii care ne face să căutăm viaţa veşnică, ne face să dorim iubire şi fericire veşnică neînşelătoare şi netrecătoare.
Cu binecuvintarea Preasfintitului Anfim Basarabeanul slujba a fost oficiata de Arhimandritul Simeon din Australia si slujitorii acestui locas monahal.