May 24th, 2020

Vladica Anfim Basarabeanul

În Duminica a VI-a după Paști, a Vindecării orbului din naştere.

În Duminica a VI-a după Paști, a Vindecării orbului din naştere.
Serviciul divin a fost săvârșit în prezența credincioșilor care au venit la Manastirea Invierea Domnului spre a mulțumi Atotțiitorului pentru mila Sa nemărginită, dar și pentru a-I cere sănătate și pace pentru cei vii și odihnă pentrdu cei răposați.

În pericopa evanghelică de astăzi ne întâlnim cu un orb din naștere pe care Domnul nostru Iisus Hristos îl tămăduiește. Numai că, pe când el nu avea lumina ochilor, iudeii contemporani cu el erau într-o teribilă orbire spirituală.

Evanghelistul Ioan relatează cu atâta detaliu vindecarea orbului din naștere pentru că o astfel de vindecare putea să fie săvârșită numai de Fiul lui Dumnezeu. Unii s-au întrebat cine poate să vindece un orb din naștere. Acesta nu poate fi un simplu om, nu poate fi doar profet, ci Acesta este Fiul lui Dumnezeu. Aceasta vrea să sublinieze în primul rând evanghelistul Ioan prin relatarea acestei minuni.